Un incendiu a izbucnit în noapte a de marți spre miercuri la Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș, fiind necesară evacuarea a 18 persoane, fără a fi înregistrate victime, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Caraș-Severin.
Focul s-a declanșat la un tablou electric aflat la demisolul unității medicale, iar fumul s-a propagat spre parter, ajungând în salonul secției de psihiatrie. Pacienții au fost evacuați preventiv de personalul medical.
În total, au fost evacuate 11 persoane din salonul de psihiatrie și alte șapte din zona Unității de Primiri Urgențe.
La fața locului au acționat pompierii Detașamentului Caransebeș, care au intervenit cu două autospeciale de stingere, o autoscară, o ambulanță SMURD și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean. Incendiul a fost rapid localizat și stins înainte să se extindă.
