VIDEO. Vest: incendiu la o casă – pompierii au împiedicat o posibilă tragedie – au extras din flăcări o butelie și au reușit la timp oprirea alimentării cu carburant la o stație situată la circa 70-80 de metri de casă

Trei echipaje de pompieri de la Detașamentul Deva au intervenit, joi seară, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Sântuhalm, aparținătoare municipiului Deva.

Flăcările au cuprins o parte a acoperișului, pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați, precum și o anexă gospodărească folosită ca bucătărie de vară. Pompierii au acționat rapid și au reușit să oprească propagarea incendiului la restul locuinței.

În timpul intervenției, din interiorul anexei a fost extrasă o butelie de aragaz care risca să explodeze din cauza temperaturii ridicate. La fața locului a fost trimisă și o ambulanță SMURD. Nicio persoană nu a fost surprinsă de flăcări, însă o femeie a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale, fără a necesita transportul la spital.

Pentru o intervenție eficientă, în sprijinul echipajelor aflate la fața locului a fost trimisă o autospecială de mare capacitate, numărul pompierilor implicați ajungând la 15.

Pe durata operațiunii, a fost oprită alimentarea cu carburant la o stație de combustibil situată la circa 70-80 de metri de casa afectată, până la finalizarea misiunii.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită de specialiști.

Transalpina rămâne închisă, între Rânca și Obârșia Lotrului. Cel puțin până în 20 octombrie

Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile (polei și zăpadă), pentru siguranța participanților la trafic, CNAIR și Poliția Rutieră au decis ca 𝐜𝐢𝐫𝐜𝐮𝐥𝐚𝐭̦𝐢𝐚 𝐚𝐮𝐭𝐨𝐯𝐞𝐡𝐢𝐜𝐮𝐥𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐬𝐚̆ 𝐬𝐞 𝐦𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐧𝐚̆ 𝐢̂𝐧𝐜𝐡𝐢𝐬𝐚̆ 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐭𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐜𝐚𝐭𝐞𝐠𝐨𝐫𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐞…

Recomandările noastre