VIDEO. Vest: hoți deghizați în colindători urmăriți de poliție între blocuri – infractorii încercau clanțele de la ușile apartamentelor – după ce au fost prinși “colindătorii“ au scăpat și a urmat o joacă “de-a șoarecele și pisica“

Momente de panică într-un bloc de locuințe din municipiul Arad, după ce mai mulți locatari au sunat la 112, reclamând că persoane necunoscute, care se prezentau drept colindători, încercau clanțele apartamentelor.

La fața locului a intervenit un echipaj de poliție. Cei doi bărbați au fost legitimați și conduși spre autospecială pentru identificare, însă au fugit, declanșând o urmărire printre mașinile parcate din zonă. În timpul intervenției, unul dintre agenți a căzut pe caldarâm, iar colegul său a continuat urmărirea.

Potrivit informațiilor disponibile, unul dintre suspecți a fost prins, în timp ce celălalt este căutat în continuare. Poliția a deschis cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor.

Autoritățile recomandă cetățenilor să fie vigilenți în această perioadă și să nu permită accesul persoanelor necunoscute în imobile, chiar dacă acestea pretind că sunt colindători.

Timiș: caz revoltător la Deta – cetățenii reclamă “mușamalizarea“ unui accident după ce un posibil angajat al Poliției de Frontieră a lovit un copac – ar fi sustras plăcuțele de înmatriculare și a plecat de la locul faptei – ar fi avut un conflict la Festivalul Ceaunul

Un accident rutier a avut loc sâmbătă, în orașul Deta, județul Timiș, în timpul festivalului „Ceaunul”. Potrivit informațiilor primite de Buletin de Timișoara de la cetățenii din zonă, un autoturism…

Recomandările noastre