Primul transport de cărbune livrat de Complexul Energetic Oltenia (CEO) a ajuns la CET Sud Timișoara, marcând reluarea colaborării dintre Colterm și unul dintre cei mai importanți producători de energie pe bază de cărbune din România.
VIDEO AICI.
Reprezentanții Colterm au subliniat că această reușită a venit după mai mulți ani de negocieri și eforturi pentru recâștigarea încrederii foștilor parteneri, întrucât în trecut societatea de termoficare a acumulat datorii considerabile către CE Oltenia.
De ce este importantă colaborarea cu CE Oltenia
Potrivit Colterm, avantajele acestui parteneriat sunt evidente:
- exploatarea modernă, cu sisteme de preluare mecanizate și nu cu excavatoare;
- transport pe benzi acoperite și concasare în clădiri, cu încărcare automată în vagoane;
- calitatea net superioară a cărbunelui, fără steril și fără influența intemperiilor;
- lipsa problemelor istorice cu livrările de la CEO.
Problemele din trecut
Colaborarea fusese întreruptă în urma datoriilor acumulate de Colterm. În 2019, acestea se ridicau la 9 milioane lei, plus penalități de 5,1 milioane și cheltuieli de judecată. În 2021, datoriile depășeau 10 milioane lei, plătite doar parțial, iar CE Oltenia s-a înscris la masa credală cu aproape 13 milioane lei.
Pentru a semna noul contract, Colterm a trebuit să își recapete credibilitatea și să demonstreze seriozitate în relația cu partenerul său tradițional. Deocamdată, livrările de cărbune se fac exclusiv cu plată în avans.
Un pas pentru stabilitatea termoficării
Reluarea colaborării cu CE Oltenia este văzută de Colterm drept un pas esențial pentru stabilitatea sistemului de termoficare din Timișoara și pentru siguranța timișorenilor în sezonul rece.
