VIDEO. Timișoara: accident teribil în Super Rally desfășurat pe străzile orașului – Marco Leu, fiul regretatului campion Mihai Leu, a pierdut controlul unei bolid Audi R8 GT3 în zona Hotelului Continental

Marco Leu, fiul regretatului campion Mihai Leu, a fost implicat, sâmbătă, într-un accident în timpul competiției Super Rally Timișoara, desfășurată în centrul municipiului. Pilotul, aflat la volanul unui Audi R8 GT3 aparținând tatălui său, a pierdut controlul bolidului și a lovit un autoturism parcat pe Bulevardul I.C. Brătianu.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Timiș, incidentul a avut loc pe 9 august, în timpul cursei. În urma impactului, copilotul – un bărbat de 64 de ani – a fost rănit, fiind transportat la spital. Marco Leu, în vârstă de 22 de ani, nu a suferit răni, însă mașina de concurs a fost grav avariată.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea exactă a împrejurărilor producerii accidentului.

Super Rally, competiție fondată de Mihai Leu, este un eveniment de referință în automobilismul românesc. Ediția din acest an, Trofeul Profi Timișoara, este dedicată memoriei fostului campion.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole