VIDEO: o inspectoare de la protecția consumatorilor agresată în timpul unui control la Motel Silvia din Sadova Veche – un bărbat a intrat în mașină peste femeie și a lovit-o – “să vă ia dracu dacă am agresat-o, nesimțit-o“

Miercuri, o echipă de comisari CRPC VEST-CJPC Timiș care desfășura o acțiune de control în județul Caraș-Severin a fost agresată fizic în timpul controlului.

Vă asigur că nu putem fi intimidați și acțiunile vor continua cu aceeași FERMITATE. Agresiunea a avut loc în timpul controlului la SC Motel Silvia Camping din județul Caraș Severin, satul Sadova Veche, a declarat Alin Gubandru“, șeful Comisariatului Pentru Protecția Consumatorilor Timiș.

Din imaginile video se vede mizeria descoperită în urma controlului, dar și momentul când un bărbat punem piciorul la ușa de la mașină pentru ca inspectoarea OPC să nu poată să închidă ușa și intră peste ea în mașină pentru a opri motorul. Bărbatul o înjură și o lovește peste mână, așa cum puteți vedea AICI.

Astăzi, la ora 14.29, polițiști de la Poliția Municipiului Caransebeș au fost sesizați de către o angajată a unei instituții publice despre faptul că în timpul unui control la un motel din localitatea Sadova Veche a izbucnit o stare conflictuală cu patronul motelului și ar fi fost agresată fizic de acesta.  La fața locului au fost identificate 3 angajate din cadrul instituției aflate în control, precum și un bărbat de 72 de ani, din localitate, persoane implicate în eveniment. Starea conflictuală a fost aplanată, iar în urma evenimentului niciuna dintre persoane nu a necesitat îngrijiri medicale. În acest caz a fost formulată o plângere penală pentru infracțiunea de ultraj, fiind înaintată Parchetului de pe Judecătoria Caransebeș“, conform competenței, a transmis IPJ Caraș-Severin.

Mai jos imagini cu mizeria din motel.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole