VIDEO. Nicolae Robu contestat de fostul ministru PDL al Transporturilor, Radu Berceanu: doamne ferește, nu

PNL Timiș îl va avea cel mai probabil pe Nicolae Robu drept candidat la alegerile locale de anul viitor pentru funcția de primar al Timișoarei.

Deși nu există nici acum un document oficial al partidului în acest sens, deja actualul șef al PNL Timiș, Alin Nica și secretarul general, Dănuț Groza, au avut mai multe ieșiri publice alături de fostul primar cu care în istoria recentă s-au înjurat ca la ușa cortului.

Însă, un fost nume greu din PDL și ulterior din PNL, fostul ministru Radu Berceanu, nu este atât de convins de candidatul Nicolae Robu.

Într-o emisiune la Prima News, Radu Berceanu a strâmbat de nas la propriu când a auzit varianta Nicolae Robu candidat la Primăria Timișoara.

La Timișoara nu mi-e dor de Robu (n.r. precizare realizator). Aaaa, nu, nu. Doamne ferește, nu. A fost coleg cu mine în parlament și îl știu. Nu. Nu fac parte din nicio grupare, dar mă interesează ce se întâmplă. Văd ce se întâmplă la PSD și la AUR, și nu văd ce se mișcă la PNL. Nicolae Ciucă oricum trebuie dat jos neapărat că nu are nicio legătură cu partidul“, a spus Radu Berceanu.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole