Viceprimarul USR al Timișoarei, Ruben Lațcău: panseluțele nu măsoară progresul într-un oraș – am investit peste 400 de milioane de lei

Viceprimarul USR al Timișoarei, Ruben Lațcău, a prezentat astăzi stadiul investițiilor din Timișoara.

Oficialul municipalității spune că sumele investite în modernizarea orașului sunt la nivel record.

La începutul acestui an, pe 2 ianuarie, ne-am asumat că primăria Timișoara va depăși în acest an suma de 400 milioane de lei, bani investiți în modernizarea orașului. Suntem la sfârșit de noiembrie, iar în 25 noiembrie suma efectiv investită (facturi decontate) în Timișoara este de 421 milioane. E posibil să depășim 500 de milioane de lei până la sfârșit de an. După ce anul trecut a fost anul cu cele mai mari investiții din ultimii treizeci, un pic peste 250 de milioane de lei, anul acesta ritmul de lucru, numărul șantierelor și modul în care merg, a crescut exponențial suma investită în oraș. Asta nu înseamnă că nu mai sunt multe de îmbunătățit, atât la modul în care se lucrează, cât și la ritmul lucrărilor. Direcția este însă cea corectă“, a spus Ruben Lațcău.

Panseluțele, florile în ghivece, folclorismele nu măsoară progresul într-un oraș

Investițiile publice trebuie să fie obiectivul numărul 1 al oricărei administrații. Panseluțele, florile în ghivece, folclorismele au rolul lor, dar nu măsoară progresul într-un oraș. La fel cum la nivel național guvernul ar trebui să dezvolte România prin investiții, la nivel local administrația trebuie să aibă aceleași priorități. Dacă Timișoara va reuși două mandate cu așa un ritm de investiții publice (și sunt convins că o va face), vom deveni liderul euroregional pe care îl dorim în viitor, nu doar în amintirile frumoase despre trecut. Ochii mei sunt fixați către acest viitor. Lucrăm de asemenea la proiectele pentru care vom începe noi șantiere la anul sau din 2024, pe măsură ce investițiile actuale se finalizează. Nu cred că deciziile din trecut, de a opri investițiile din oraș în anii electorali, au fost corecte și cred că e vremea ca deciziile să fie luate pentru interesul comunității și nu pentru mize politice. Anul viitor sper să începem șantierul și pentru primul pod nou din ultimii 30 de ani, unde sunt două proiecte în fază avansată de proiectare. Vom începe de asemenea trei proiecte de regenerare urbană de mari dimensiuni (Fabric, Mocioni și Dacia) și mai multe proiecte de reabilitare de școli“, a precizat viceprimarul USR al Timișoarei.

Fondurile europene nu sunt singura sursă de finanțare pentru dezvoltare.

Fondurile europene sunt o sursă importantă a acestor bani, dar nu singura. Ca un gospodar adevărat, primăria trebuie să reușească „să pună deoparte” pentru viitor. Tocmai de aceea aproape jumătate din banii investiți la data curentă sunt din bugetul local, din taxele și impozitele timișorenilor. Dar ne pregătim de asemenea să absorbim viitoarele fonduri europene, am contractat o finanțare de peste 63 de milioane de euro pentru a cumpăra 55 de mijloace noi de transport în comun și ne pregătim de pe acum de noul POR, care este deja planificat în proporție de peste 100% cu proiecte în lucru. Toate aceste lucruri ne dau siguranța că vom păstra acest ritm de investiții în anii ce vin. Pe scurt: Investiții în școli 43 mil; Investiții în spitale 46 mil; Investiții în spații culturale 35 mil; Investiții în rețele edilitare 50 mil; Investiții în mobilitate 233 mil“, a mai menționat Ruben Lațcău.

Timișoara: comercianții de produse specifice zilei de 1 martie au la dispoziție 24 de locații în care își pot vinde marfa – taxa de autorizare este de 83 de lei la care se adaugă taxa de ocupare a domeniului public de 3 lei mp/zi pentru Piaţa Victoriei, Piaţa Libertăţii, Ceas Floral, str. Mărăşeşti, Parcul Copiilor

Ca în fiecare an, în apropierea zilei de 1 martie, toţi cei interesaţi de activităţi comerciale ocazionale (mărţişoare, felicitări, miniaturi reprezentative) trebuie să transmită o solicitare la Primăria Municipiului Timișoara,…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole