VEST: un polițist ridicat într-un dosar de contrabandă cu ţigări şi spălarea banilor – prejudiciu de peste 12 milioane de euro

Un agent din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad a fost ridicat şi dus la audieri, în urma percheziţiilor care au avut loc, marţi dimineaţă, în mai multe judeţe, într-un dosar de contrabandă cu ţigarete şi materiale explozive, dar şi spălare a banilor.

În urma percheziţiilor din această dimineaţă, din judeţul Arad, desfăşurate de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Arad, sub coordonarea procurorilor DIICOT – Serviciul Teritorial Timişoara, a fost condus, la audieri, un agent din cadrul IPJ Arad. Instituţia noastră se delimitează ferm de orice activitate care nu este în concordanţă cu legea. Facem precizarea că, indiferent de calitatea persoanei care încalcă prevederile legale, se vor lua toate măsurile prevăzute de lege„, a transmis IPJ Arad.

Aproape 80 de percheziţii au fost desfăşurate, marţi dimineaţă, în 14 judeţe şi în Capitală, într-o cauză ce vizează destructurarea a două grupuri infracţionale organizate autohtone, dar cu ramificaţii transfrontaliere în Cehia, Bulgaria şi Ucraina, constituite în scopul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă cu ţigarete şi materiale explozive, dar şi spălare a banilor.

Percheziţiile au loc în judeţele Arad, Suceava, Dolj, Călăraşi, Sibiu, Iaşi, Teleorman, Mehedinţi, Timiş, Braşov, Covasna, Argeş, Ilfov, Constanţa şi Bucureşti, iar peste 50 de persoane urmează să fie audiate.

”În data de 26.03.2024, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara, împreună cu poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IGPR şi ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din IPJ Arad, pun în aplicare 79 de mandate de percheziţie domiciliară pe raza judeţelor Arad, Suceava, Dolj, Călăraşi, Sibiu, Iaşi, Teleorman, Mehedinţi, Timiş, Braşov, Covasna, Argeş, Ilfov, Constanţa şi a municipiului Bucureşti, într-o cauză ce vizează destructurarea a două grupuri infracţionale organizate autohtone, dar cu ramificaţii transfrontaliere în Cehia, Bulgaria şi Ucraina, constituite în scopul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă cu ţigarete, produse accizabile (tutun) şi materiale explozive (pirotehnice) şi spălare a banilor”, informează un comunicat al DIICOT.

Cercetările efectuate au reliefat că, în perioada 2022 – 2024, membrii celor două grupuri infracţionale au procurat bunurile accizabile din afara României, le-au introdus fraudulos în ţară, cu complicitatea sau susţinerea unor funcţionari din cadrul autorităţilor publice, transportat şi depozitat, în scopul valorificării pe piaţa neagră.

Pe parcursul administrării probatoriului au fost indisponibilizate cantităţile de 38.019.640 ţigarete (din care peste 24.000.000 pe parcursul a 12 acţiuni de prindere în flagrant), 64 tone tutun pentru fumat, 8,3 tone de materiale pirotehnice şi au fost desfiinţate 3 fabrici clandestine de ţigarete de contrabandă, două aflate pe teritoriul României şi una în Cehia, precizează sursa citată.

Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului prin activitatea infracţională a celor două grupuri se ridică la suma de 12.740.000 euro.

Potrivit sursei citate, sunt puse în executare peste 50 de mandate de aducere emise pe numele suspecţilor, din care patru sunt funcţionari publici cu statut special, audierile fiind realizate la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Timişoara.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole