VEST: un bărbat a fost găsit carbonizat într-o casă cuprinsă de flăcări – incendiul a izbucnit de la o țigară

Un bărbat din localitatea Almaş a fost găsit, sâmbătă, carbonizat într-o casă cuprinsă de incendiu, pompierii intervenind pentru stingerea flăcărilor.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, la locul incendiului au fost trimise echipaje de la Garda de Intervenţie Gurahonţ, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD.

La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta violent, la nivelul unei camere, pe o suprafaţă de aproximativ 20 de metri pătraţi. În apelul pe 112 a fost semnalată posibilitatea ca o persoană să fie surprinsă în locuinţă, iar în urma recunoaşterii efectuate de către pompieri, în interiorul camerei a fost găsit trupul carbonizat al unui bărbat în vârstă de aproximativ 65 de ani„, a transmis ISU Arad.

Pompierii sunt la faţa locului şi acţionează pentru stingerea incendiului.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind fumatul, a precizat ISU Arad.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole