Trei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs, joi după amiază, în municipiul Deva, la ieșirea din sensul giratoriu din Sântuhalm, spre Hunedoara.
“Pompierii Detașamentului Deva au acționat de urgență, atât cu echipaje de intervenție, cât și cu două echipe SMURD, coordonate de medic. La fața locului a fost direcționat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara. Accidentul s-a produs în urma coliziunii dintre 2 autoturisme, în care se aflau, în total, 4 persoane de sex masculin. Pentru una dintre acestea, rămasă blocată într-unul dintre autovehicule, pompierii din Deva au intervenit folosind tehnica din dotarea autospecialei de intervenție dotată cu modul de descarcerare. După extragerea din autoturism a bărbatului rămas încarcerat, salvatorii l-au predat echipajelor medicale, conștient și într-o stare stabilă. Pentru celelalte două persoane rănite a fost nevoie de acordarea primului ajutor medical de urgență de către echipajele medicale sosite la locul evenimentului rutier“, a transmis ISU Hunedoara.
Cele 3 persoane rănite au fost transportate la UPU Deva.
Joi, în jurul orei 16:25, un accident rutier a avut loc pe Drumul Județean 687, în localitatea Sântuhalm, județul Hunedoara.
“Un bărbat în vârstă de 61 de ani, din comuna Romos, aflat la volanul unui autoturism ar fi încercat să efectueze un viraj de întoarcere peste marcajul longitudinal dublu continuu, pe direcția Deva – Hunedoara. Manevra acestuia a fost surprinsă de un autoturism condus de un tânăr de 28 de ani, din Hunedoara, care nu a mai putut evita impactul. În urma coliziunii, trei persoane au fost rănite ușor și au primit îngrijiri medicale. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative“, a transmis Poliția Hunedoara.
Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă și continuă verificările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.
