VEST: patru răniți în urma unui accident rutier – o mașină a intrat într-un cap de pod

Pompierii Gărzii de Intervenție Baru au intervenit, VINERIpe raza localității Pui, unde a avut loc un accident rutier.

Pentru misiune au fost alocate o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.  La fața locului, pompierii au constatat faptul că, în accident a fost implicat un singur autoturism care a intrat într-un cap de pod. În urma impactului, 4 persoane au fost evaluate medical și 2 dintre acestea au fost ulterior transportate la unitățile spitalicești din Petroșani și Hațeg, pentru a primi tratament de specialitate“, a transmis Poliția Hunedoara.

Totodată, pompierii militari au asigurat măsurile specifice de prevenire a izbucnirii incendiilor în astfel de cazuri.

În timpul intervenției, circulația rutieră a fost blocată pe sensul de mers Petroșani – Hațeg.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole