VEST: o mașină a luat foc pe DN6 între Timișoara și Herculane – șoferul a suferit arsuri la mâini

Un autoturism care se afla în mers pe DN6, a luat foc în zona localităţii Teregova din judeţul Caraş-Severin, în urma unui scurtcircuit la motor.

Şoferul a încercat să stingă singur flăcările şi a suferit arsuri la mâini fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Sâmbătă, un autoturism a luat foc în timp ce se deplasa pe DN6, pe raza localităţii Teregova. Incendiul a fost semnalat de către ceilalţi participanţi la trafic care au văzut flacără la compartimentul motor, moment în care conducătorul auto a oprit pe drepta şi a sunat imediat la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.  Ajunşi la faţa locului cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, pompierii din cadrul Detaşamentului Caransebeş au constatat că incendiul se manifesta generalizat la întregul autoturism”, a transmis ISU Caraş-Severin.

Până la sosirea pompierilor, proprietarul a încercat să stingă incendiul şi a suferit arsuri uşoare la mâini, fiind preluat şi transportat la spital de către ambulanţa SAJ prezentă la locul evenimentului.

În urma incendiului, maşina a ars în totalitate. Cel mai probabil focul a pornit în urma unui scurtcircuit.

Grupare de trafic de minori, destructurată în Timiș

Poliţiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timişoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. Timişoara, desfăşoară astăzi o acţiune pe linia combaterii traficului de persoane şi minori, în scopul destructurării unui grup…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole