Polițiștii Biroului Fond Forestier Hunedoara investighează o firmă care ar fi tăiat și sustras 68 de arbori dintr-o pădure de pe raza Ocolului Silvic Ilia, prejudiciul fiind estimat la peste 44.690 de lei.
Polițiștii Biroului Fond Forestier Hunedoara efectuează cercetări într-un dosar privind tăierea și furtul de arbori de către o firmă, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).
Potrivit anchetei, angajații operatorului economic ar fi tăiat fără drept și sustras 68 de arbori de diferite specii și dimensiuni, rezultând un volum total de 61,97 metri cubi. Prejudiciul cauzat a fost estimat la peste 44.690 de lei.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept și furt de arbori, într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva.
În paralel, polițiștii hunedoreni au identificat pe raza municipiului Deva un alt operator economic, cu sediul în Simeria, în cazul căruia s-au descoperit nereguli privind trasabilitatea materialului lemnos transportat și depozitat. Pentru abaterile constatate, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 5.000 de lei, iar materialul lemnos a fost confiscat.
Datele statistice arată că în 2025 polițiștii hunedoreni au aplicat 165 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 555.000 de lei și au confiscat sau indisponibilizat 1.235,54 metri cubi de material lemnos, ceea ce reprezintă o creștere de 6,37% față de 2024.
Autoritățile reamintesc operatorilor economici și persoanelor fizice că respectarea legislației silvice este esențială pentru protecția pădurilor și prevenirea prejudiciilor.
Foto: arhiva
