O femeie a decedat, vineri, după ce a fost acroșată de un motostivuitor, în curtea unui depozit de materiale de construcții din municipiul Arad. Utilajul era condus de un bărbat aflat sub influența alcoolului, care a fost reținut de polițiști.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Arad, incidentul a avut loc la data de 23 ianuarie 2026, în jurul orei 12:30. Polițiștii au fost sesizați cu privire la un accident produs în incinta unui depozit de materiale de construcții.
„Din cercetări a reieșit că un bărbat de 49 de ani, din Arad, în timp ce conducea un motostivuitor în curtea interioară a unui depozit, ar fi acroșat o femeie care se deplasa pe jos, prin curte”, a transmis IPJ Arad.
În urma impactului, femeia a decedat.
Conducătorul utilajului a fost testat cu aparatele din dotare, rezultând o îmbibație alcoolică de 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar, în baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.
