VEST: ninsori abundente și viscol în zona montană din Caraș-Severin și Hunedoara – drumul spre Semenic blocat – la Gărâna și Semenic a nins 30 de cm, iar la Muntele Mic 15 cm

Ninsoarea abundentă și viscolul s-au abătut pentru zona montană din județele Caraș-Severin și Hunedoara de vineri seara.

La Gărâna și Semenic a nins 30 de cm în circa 7 ore, iar la Muntele Mic peste 15 cm.

Drumul spre Semenic este momentan impracticabil. Drumarii se luptă cu zăpada abundentă și viscolul puternic. Îndemnăm pe toți cei care plănuiesc să urce spre muntele Semenic sau spre Văliug, unde ninge ca în povești, să fie extrem de precauți. Asigurați-vă că vehiculele sunt echipate corespunzător pentru drumurile de iarnă, și nu uitați să verificați condițiile meteo și starea drumurilor înainte de plecare“, arată cei de la Banatul Montan.

Traficul rutier este închis și spre Muntele Mic, așa cum puteți citi AICI.

Pe Semenic din cauza condițiilor dificile de la munte, instalația Goznuța nu mai funcționează, la fel și instalația Borlova de pe Muntele Mic.  

Zăpadă Muntele Mic

Cei de drumurile naționale au intervenit pe întreaga rețea aflată în zona montană, anunța DRDP Timișoara.

Drumarii au acționat/patrulat peste noapte cu 25 autoutilaje și s-au răspândit peste 100 tone de material antiderapant și clorură de calciu pe DN 6, DN 58A, DN 58, DN 58B, DN 68, DN 57, DN 57B. Peste12 autoutilitaje care au răspândit aproape 60 tone de antiderapant au acționat/patrulat azi noapte pe rețeaua de autostrăzi din zona de vest: A1, A6, A11 și DN7G. Intervenții pentru deszăpezire în județul Arad, pe pasajul peste calea ferată din zona Micălaca – Arad, deschis traficului joi, pe DN 7 în zona localității Lipova și pe DN 79A Vârfurile – Gurahonț. Pe timpul nopții s-a acționat cu 11 autoutilaje și s-au răspândit 40 tone material antiderapant pe drumuri naționale din județul Arad: DN 7, DN 79, DN 7B, DN 79A, DN 76“, arată Direcția regională de Drumuri și Poduri Timișoara.

Zăpadă pe drumurile din Hunedoara

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă dimineaţa, o avertizare Cod portocaliu de viscol puternic în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi Occidentali, valabilă până duminică dimineaţa, şi o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului pentru cea mai mare parte a ţării.

Potrivit meteorologilor, până duminică, la ora 3:00, în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi Occidentali (în general la peste 1.500 m), vântul va sufla tare, cu rafale de peste 110-120 km/h, va fi viscol puternic, vizibilitate foarte redusă şi zăpadă troienită.

De asemenea, tot până duminică, la ora 3:00, vor fi intervale în care vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a ţării, cu viteze în general de 45-60 km/h. Pe parcursul zilei în Oltenia, Muntenia şi Transilvania local vor fi rafale de 70-80 km/h, iar la munte vor fi viteze de 90-100 km/h.

În zona de munte va ninge viscolit, local moderat cantitativ (20-30 l/mp), iar vizibilitatea se va reduce semnificativ. În Maramureş şi Transilvania temporar va ninge viscolit şi se va depune strat de zăpadă.

Pe arii restrânse, ninsori viscolite vor fi şi în Moldova, Crişana şi în Banat, subliniază ANM.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole