VEST: miracol de Crăciun – o femeie a născut un băiețel de 3 kg, deși i-a fost extrasă o tumoră de 4.5kg în luna iunie

O femeie în vârstă de 32 de ani, căreia i-a fost extrasă în luna iunie o tumoră de 4,5 kg, însărcinată fiind, a născut un băieţel sănătos, prin cezariană, la Spitalul Judeţean Arad.

O echipă medicală, formată din medici de obstetrică-ginecologie şi anestezie şi terapie intensivă, a extras, în luna iunie, o tumoră de 4,5 kilograme de la o pacientă în vârstă de 32 de ani aflată în aproape 14 săptămâni de sarcină. Cu bucurie vă aducem la cunoştinţă că tânăra mămică a născut zilele trecute, prin operaţie cezariană, un băieţel cu o greutate de 3 kg, în perfectă stare de sănătate!”, au transmis reprezentanţii Spitalului Judeţean Arad, pe Facebook.

Potrivit sursei citate, evoluţia amândurora a fost favorabilă, fiind deja externaţi, spre bucuria lor şi a familiei.

Echipa medicală care a efectuat operaţia cezariană a fost formată din: dr.Popa Adrian medic primar Obstetrică-Ginecologie; dr.Onel Cristina medic specialist Obstetrică-Ginecologie; dr.Panda Bianca medic rezident Obstetrică-Ginecologie şi as.med.principal instrumentar Cozma Geta.

Echipa ATI a fost formată din dr.Nicolescu Amalia medic primar ATI şi ss.med.principal Margău Corina, iar echipa de neonatologie care a preluat şi supravegheat evoluţia nou-născutului a fost formată din dr.Burdan Dorina medic primar neonatologie şi as.med.principal Sărmaş Lucica.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole