Jandarmii din Arad au intervenit pentru acordarea primului ajutor unui bărbat în vârstă de 63 de ani, care a căzut pe scările rulante dintr-un complex comercial și se afla în stare de inconștiență.
Potrivit reprezentanților Jandarmeriei Române, incidentul s-a produs în cursul zilei de ieri, în jurul orei 18.00. Jandarmii aflați în zonă au intervenit imediat, au retras victima într-o zonă mai puțin circulată și au așezat-o în poziție de siguranță, solicitând totodată sprijin medical.
Până la sosirea echipajului de ambulanță, jandarmii au monitorizat permanent starea bărbatului. Ulterior, acesta a fost preluat de cadrele medicale și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Arad pentru îngrijiri medicale.
