Un incendiu a izbucnit, joi după-amiază, la o hală de producţie din localitatea Horia, de la un cuptor de uscare a materialului lemnos, fiind stins de pompieri înainte de a se propaga la întreaga clădire, în timp ce angajaţii au reuşit să iasă la timp şi nu există răniţi.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, la sosirea echipajelor de intervenţie „incendiul se manifesta cu flacără şi degajări de fum la nivelul cuptorului, cu posibilitate de extindere la alte utilaje aflate în hală”.
„Incendiul a izbucnit la un cuptor de uscare a materialului lemnos, aflat în incinta unei hale de producţie din localitatea Horia. Intervenţia promptă a echipajelor a făcut ca incendiul să fie localizat şi lichidat în limitele găsite, în aproximativ 30 de minute. Au ars doi metri cubi de material lemnos şi a fost afectat cuptorul„, a transmis ISU Arad.
Potrivit sursei citate, persoanele aflate în interiorul halei s-au autoevacuat în condiţii de siguranţă înainte ca forţele de intervenţie să ajungă. Nicio persoană nu a solicitat îngrijiri medicale.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită ca fiind efectul termic, produs în urma suprasolicitării utilajului.