VEST: gara din Băile Herculane va fi modernizată – proiectul costă 19 milioane de lei – licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor este în derulare  

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA anunță, marţi, că la procedura de licitație deschisă, organizată de SRCF Timişoara, pentru achiziţia serviciilor de proiectare şi execuţie lucrări de modernizare a clădirii staţiei Băile Herculane au fost depuse două oferte. Proiectul are o valoare de peste 19 milioane de lei şi o durată estimată de 26 de luni.

Potrivit CFR, pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare a celor două corpuri de clădire din stația Băile Herculane, investiție cu o valoare maximă de 19,3 milioane lei, finanțată prin Programul Transporturi (PT) 2021 – 2027, au depus oferte următorii operatori economici:

1. SC CMA CONSTRUCT DEVELOPEMENT

2. ASOCIEREA SC GDO MOV IMPEX SRL – GLB TRANSARK SRL, lider de asociere SC GDO MOC IMPEX SRL

Durata contractului de modernizare va fi de 26 de luni, dintre care 9 luni pentru elaborarea proiectului tehnic şi 17 luni pentru execuția lucrărilor. Obiectivele specifice în cadrul proiectului tehnic pentru cele două corpuri ale clădirii – clădirea centrală şi clădirea auxiliară – vor respecta prevederile şi recomandările menţionate în Avizul Favorabil, emis de Ministerul Culturii în anul 2022”, precizează compania.

Potrivit acesteia, lucrările la clădirea principală prevăd:

– restaurarea/reabilitarea clădirii existente, monument istoric, va respecta recomandările expertului tehnic pentru monumente istorice – compartimentare în scopul funcţionalizării, modernizării şi refacerii instalaţiilor;

– restaurarea elementelor interioare/exterioare originale degradate – picturi iniţiale, mozaicuri etc. – va fi realizată de către artişti plastici atestaţi pentru refacerea componentelor artistice;

– sala de aşteptare va fi amenajată în holul central;

– ghişeul pentru casa de bilete se va reface după modelul iniţial, iar ceasul şi scara interioară vor fi restaurate;

– se vor asigura facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi şi va fi amenajată zonă de parcare;

– se va monta afişaj electronic pentru informarea publicului călător.

Clădirea auxiliară se va transforma în Centru de Instruire a Personalului Feroviar, prin lucrări de recompartimentare, care includ desfacerea unor pereţi existenţi nestructurali şi realizarea unor pereţi din gips carton, iar faţadele şi planşeul din zona de acces se vor restaura, ele fiind singurele elemente valoroase conform studiului istoric”, a mai transmis compania.

Potrivit CFR, modernizarea ansamblului de clădiri din staţia Băile Herculane prevede lucrări de restaurare/reconfigurare la interiorul şi exteriorul celor două corpuri – clădirea centrală şi clădirea auxiliară -, înlocuirea instalaţiilor sanitare, termotehnologice şi electrice, instalaţiilor de detecţie şi de semnalizare la incendiu, reabilitarea peronului aferent liniei I, dar şi facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi, în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de exploatare şi pentru asigurarea unor servicii moderne publicului călător.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole