VEST: de Ziua Națională se deschide sezonul de schi într-o stațiune preferată de timișoreni – stratul de zăpadă depășește deja 30 de centimetri

Sezonul de schi din această iarnă se deschide în staţiunea Straja cu ocazia Zilei Naţionale, 1 Decembrie, stratul de zăpadă pe cele două pârtii care au fost deja pregătite depăşind 30 de centimetri.

Pârtiile Constantinescu şi Platoul Soarelui au fost amenajate şi vor fi deschise pe 1 decembrie. Încercăm să finalizăm pregătirile şi pe pârtia Mutu. Stratul de zăpadă pe pârtii depăşeşte 30 de centimetri, din care zăpada naturală măsoară 8-10 centimetri, iar diferenţa este zăpadă artificială. Tunurile de zăpadă artificială au fost pornite încă din 18 noiembrie, pentru a ne asigura că vom putea primi schiorii, aşa cum se cuvine„, a declarat marţi, cabanierul Emil Părău, administratorul mai multor pârtii din Straja.

În ceea ce priveşte instalaţiile de transport pe cablu, acestea sunt funcţionale în totalitate.

Odată cu inaugurarea sezonului de schi, la 1 decembrie, va porni şi telegondola din Lupeni spre Straja.

Turiştii care doresc să urce în staţiunea Straja cu maşina pot face acest lucru pe drumul judeţean care pleacă din Lupeni, carosabilul fiind în bună stare.

Cei care preferă să ajungă în staţiune cu telegondola îşi pot lăsa maşinile în parcarea de la staţia de pornire a telegondolei, în Lupeni, sau în parcarea de la intrarea în Straja.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole