VEST: copaci doborâți, drumuri blocate și mașini avariate din cauza căderilor de zăpadă și a vântului  

Mai mulţi copaci s-au prăbuşit la pământ în Valea Jiului, din cauza căderilor de zăpadă, iar în Deva, din cauza vântului din noaptea de duminică spre luni, două maşini aflate într-o parcare au fost avariate de un arbore căzut peste ele.

Pentru înlăturarea efectelor vremii nefavorabile, la faţa locului au intervenit pompierii militari din Petroşani şi Deva, care au tăiat şi îndepărtat copacii aflaţi la pământ, a informat ISU Hunedoara.

În municipiul Petroşani a fost eliberată partea carosabilă a DJ 709, zona Parâng, de arbori căzuţi în urma precipitaţiilor sub formă de lapoviţă şi ninsoare, înregistrate noaptea trecută şi în luni dimineaţă. De asemenea, o altă intervenţie a pompierilor din Petroşani a avut loc pe str. Independenţei, pentru degajarea unui copac căzut pe trotuar, în apropiere de Şcoala generală nr. 6 din localitate. Pompierii din Deva au intervenit pe str. Carpaţi pentru a segmenta şi degaja un copac căzut pe două autoturisme parcate„, a precizat sursa citată.

Pentru judeţul Hunedoara a fost transmisă, duminică, o informare meteorologică, valabilă până luni la ora 15,00, pentru intensificări ale vântului (45-55 km/h), precipitaţii locale, iar în zonele montane precipitaţiile pot fi mixte.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole