Trei persoane au ajuns la spital marți seara, 7 octombrie, după o altercație izbucnită între mai mulți tineri, pe strada Academia Teologică din Caransebeș. Incidentul a fost semnalat polițiștilor în jurul orei 21:23, iar la fața locului s-au deplasat echipaje de ordine publică și ambulanțe.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin, în urma cercetărilor s-a stabilit că patru tineri, cu vârste între 16 și 23 de ani, s-au agresat reciproc pe fondul unui conflict spontan. În timpul scandalului au fost folosite două obiecte ascuțite, care au fost ridicate de polițiști pentru continuarea investigațiilor.
Cele trei victime au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În baza probelor adunate, doi dintre tineri, de 16 și 18 ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind cercetați sub coordonarea procurorului de caz într-un dosar penal privind lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs incidentul și pentru luarea măsurilor legale care se impun.
Foto: arhiva
