VEST: accident rutier – o mașină a părăsit partea carosabilă și a ajuns într-un șanț de pe marginea drumului

Un accident rutier a avut loc pe raza comunei Boșorod, fiind semnalat printr-un apel la 112. Pentru gestionarea situației de urgență, au fost alocate o autospecială de descarcerare din cadrul Detașamentului Bretea Română și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

La sosirea echipajelor de intervenție, s-a constatat că un singur autoturism a fost implicat în eveniment, acesta părăsind partea carosabilă și ajungând într-un șanț de pe marginea drumului.

Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor, conform procedurilor standard. La fața locului nu a fost identificată nicio victimă.

Cazul a rămas în atenția organelor competente, care vor continua cercetările pentru stabilirea cauzelor producerii accidentului.

Recomandările noastre