VEST: accident rutier – o camionetă în care se aflau 7 persoane s-a răsturnat într-un şanţ – șoferul a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare

O camionetă în care se aflau şapte persoane s-a răsturnat, joi dimineaţă, într-un şanţ de pe marginea unui drum judeţean din Arad, un pasager fiind transportat la spital, în timp ce ceilalţi şase ocupanţi au suferit răni uşoare.

Accidentul a avut loc pe DJ 709, la ieşirea din localitatea Horia spre Şiria.

Serviciul de Ambulanţă Judeţean Arad a trimis două echipaje medicale, iar la faţa locului a ajuns şi un echipaj SMURD din localitatea învecinată Vladimirescu.

„Din primele cercetări, a reieşit că un bărbat de 42 de ani, din Peregu Mare, în timp ce conducea un autovehicul pe D.J 709, în afara localităţii Horia, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, răsturnându-se în afara părţii carosabile. În urma impactului a rezultat rănirea unui pasager de 29 de ani, care a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că şoferul nu se afla sub influenţa alcoolului”, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean.

Ceilalţi ocupanţi ai camionetei au suferit răni uşoare.

Poliţiştii fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă. 

Recomandările noastre

Cele mai citite articole