Timiș: val de incendii la case – cățel salvat din incendiu la Tomnatic în timp ce flăcările au cuprins o locuință

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș anunță o creștere a numărului de incendii la locuințe, înregistrate în ultimele zile la nivelul județului.

Potrivit informării, în cursul weekendului au avut loc șase incendii izbucnite la locuințe, care au afectat acoperișuri, anexe gospodărești și diverse bunuri materiale. Alte trei astfel de intervenții au fost consemnate în cursul zilei de luni, 23 martie. În toate cazurile, pompierii militari au acționat cu sprijinul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență.

Un nou incendiu a fost semnalat în această dimineață în Tomnatic, unde flăcările au izbucnit în camera tehnică a unei locuințe. Incendiul s-a manifestat generalizat pe o suprafață de aproximativ 350 de metri pătrați, cuprinzând și acoperișul casei.

Intervenția pompierilor a dus la salvarea celorlalte încăperi, dar și a unui cățel aflat în imobil. O femeie a suferit un atac de panică și a fost preluată de echipajul medical sosit la fața locului.

La intervenție au participat pompierii din cadrul Secției Sânnicolau Mare, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, alături de pompierii voluntari din comună. Misiunea de stingere și înlăturare a efectelor incendiului a durat peste două ore.

Recomandările noastre