Timișoara: Universitatea de Vest își extinde colaborările în regiunea Asia-Pacific – noi colaborări cu Hong Kong, Vietnam, India, Malaezia, Filipine, Indonezia, Japonia și Noua Zeelandă

Universitatea de Vest din Timișoara participă în această săptămână la cea de-a 19-a ediție a conferinței și expoziției anuale APAIE – Asia-Pacific Association for International Education, desfășurată în Hong Kong, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate relațiilor internaționale în învățământul superior din regiunea Asia-Pacific.

Participarea are loc sub umbrela „Study in România”, inițiativă coordonată de Consiliul Național al Rectorilor, care reunește 20 de instituții de învățământ superior din țară. În 2026, conferința APAIE aduce împreună peste 2.500 de reprezentanți ai ecosistemelor universitare din 65 de state.

În acest context, UVT a dezvoltat noi colaborări interinstituționale cu universități din Asia de Est și Sud-Est, inclusiv din Hong Kong, Vietnam, India, Malaezia, Filipine, Indonezia, Japonia și Noua Zeelandă, precum și din alte state considerate strategice pentru extinderea cooperării internaționale în educație și cercetare.

Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea, a subliniat importanța participării la acest eveniment, arătând că, pe lângă oportunitățile de conectare cu universități din întreaga lume, conferința oferă sesiuni de formare și informare privind tendințele actuale din internaționalizarea învățământului superior.

Printre temele centrale dezbătute la APAIE se numără internaționalizarea curriculei, dezvoltarea programelor de studii comune în parteneriat internațional și recrutarea și integrarea studenților internaționali într-un context geopolitic fragil. De asemenea, programul Erasmus+ a generat interes în rândul partenerilor, deschizând noi perspective pentru diversificarea mobilităților internaționale destinate studenților și cadrelor didactice ale UVT.

Inițiativa Visiting@UVT, care vizează atragerea de cadre didactice și cercetători din străinătate pentru consolidarea cooperării internaționale, a fost apreciată în cadrul întâlnirilor bilaterale desfășurate la Hong Kong.

Reprezentanții universității anunță că, în perioada următoare, vor fi demarate procedurile necesare pentru concretizarea parteneriatelor discutate, astfel încât acestea să se transforme în oportunități concrete de internaționalizare pentru comunitatea academică a UVT.

Recomandările noastre