Într-o comunicare pe Facebook în care USR+ Timiș distribuie o postarea a primarului din sectorul 1 din București, Clotilde Armand, este precizat faptul că “nu doar la Timișoara PNL și PSD s-au unit împotriva primarului orașului”.
“Nu doar la Timișoara PNL și PSD s-au unit împotriva primarului orașului. La sectorul 1 din București nu s-au prezentat în ședința Consiliului Local pentru a împiedica rezilierea contractului de salubritate cu Romprest, firmă manevrată de o mafie politico-financiară, care a păgubit cetățenii sectorului 1 și i-a îngropat în gunoaie. La fel și la Sectorul 2 din București, PNL și PSD blochează activitatea primăriei condusă de primarul USRPLUS Radu Mihaiu”, scriu cei care administrează pagina USR+ Timiș.
La nivelul județului Timiș USR+ și PNL sunt într-o alianță locală care nu a fost denunțată, în urma căreia Cristian Moș a devenit vicepreședinte al CJ Timiș, iar Cosmin Tabără, viceprimar al Timișoarei, așadar susținerea că PNL și PSD s-au unit împotriva primarului orașului reprezintă mai mult un gest infantil iresponsabil sau urmează mari schimbări politice în administrația din Timișoara în această toamnă.