Timișoara: patru cămine studențești ale Universității Politehnica modernizate cu peste 43 de milioane de lei – este vorba despre căminele 1C, 2C, 4C și 7C

UPT a modernizat patru cămine studențești cu peste 43 milioane de lei

Patru cămine ale Universității Politehnica Timișoara au fost modernizate cu peste 43 de milioane de lei prin proiecte finanțate din PNRR.

Universitatea Politehnica Timișoara a finalizat modernizarea a patru cămine studențești, în urma unor investiții de peste 43 de milioane de lei. Proiectele au vizat atât condițiile de cazare, cât și eficiența energetică a clădirilor.

Căminele 1C, 2C, 4C și 7C au fost modernizate prin două proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR): „CampusUPT – Transformarea spațiului academic al UPT pentru echitate, sustenabilitate și eficiență energetică” și „EcoCampusUPT: Modernizarea spațiilor universitare pentru sustenabilitate și incluziune”.

În total, au fost modernizate 694 de locuri de cazare, în clădiri care însumează peste 15.600 de metri pătrați. Lucrările au inclus intervenții asupra camerelor și instalațiilor sanitare, termice și electrice, reabilitarea termică a clădirilor și dotarea acestora cu echipamente noi.

Căminele 1C și 2C au fost echipate și cu panouri fotovoltaice, precum și cu panouri solare cu tuburi vidate pentru producerea apei calde.

Potrivit UPT, toate cele patru clădiri au fost încadrate în clasa energetică B, cu un consum anual de energie primară cuprins între 75,1 și 93,1 kWh/m²·an.

Investițiile au inclus și amenajarea unor spații pentru lectură, recreere și activități sportive. Camerele beneficiază de chicinetă echipată și baie proprie, iar studenții au acces la săli de lectură și spații pentru sport și întreținere.

O componentă a proiectelor vizează și accesul la cazare pentru studenții proveniți din medii defavorizate. UPT precizează că 50% dintre locurile din căminele modernizate sunt rezervate acestei categorii de studenți.

Valoarea totală a granturilor pentru cele două proiecte este de 43.209.519,35 lei, echivalentul a aproximativ 8,70 milioane de euro. Din această sumă, 23.138.777,93 lei au fost alocați prin proiectul CampusUPT pentru Căminele 1C și 2C, iar 20.070.741,42 lei prin proiectul EcoCampusUPT pentru Căminele 4C și 7C.

Rectorul UPT, conf. univ. dr. ing. Florin Drăgan, spune că modernizarea căminelor face parte dintr-un program mai amplu de investiții în infrastructura universității.

„Modernizarea celor patru cămine este parte a unui efort mai amplu al Universității Politehnica Timișoara de a investi în studenții săi și în spațiul în care aceștia își desfășoară viața universitară. Ne dorim ca studenții să găsească la UPT nu doar un loc în care să studieze, ci un mediu în care să poată locui, învăța și construi relații într-un cadru sigur și modern”, a declarat Florin Drăgan.

Potrivit rectorului, investițiile în eficiență energetică și surse regenerabile urmăresc și reducerea consumului de resurse și a impactului asupra mediului.

Universitatea precizează că asigură locuri de cazare pentru studenții care solicită acest lucru, iar tarifele sunt menținute la un nivel minim prin sistemul de subvenționare.

Recomandările noastre