Un tractorist beat a intrat într-un microbuz. Trei persoane au ajuns la spital

Pompierii au fost solicitați, la ora 05:33, să intervină la un accident rutier produs între un utilaj agricol și microbuz, pe DN6, în dreptul localității Lugojel. Trei persoane au fost rănite și au ajuns la spital.

S-au deplasat la locul accidentului 11 pompieri din cadrul Detașamentului Lugoj cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare, o autospecială de transport personal și victime multiple și un echipaj SMURD.

Un bărbat, în vârstă de 46 de ani, a condus un tractor pe un teren agricol, aflat lângă DN6, sensul de mers spre Lugoj, iar la un moment dat a pătruns pe DN 6 cu intenția de a-l traversa, intrând în coliziune cu un microbuz condus de un bărbat, în vârstă de 48 de ani, care se deplasa regulamentar spre Caransebeș.

“În urma impactului, o femeie(54 ani), doi băieți de 15 și 23 de ani, pasageri în microbuz au fost răniți și transportați la spital. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, în cazul conducătorului tractorului rezutând o valoare de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, polițiștii au constatat că tractorul nu era înmatriculat”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului și conducerea unui autovehicul neînmatriculat.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole