Un PSD-ist cu Bentley galben este viitorul PNL Dumbrăvița – Cristian Rusu, fratele primarului PSD din Becicherecu Mic, Raimond Rusu, pus șef la organizația locală a PNL

PNL Dumbrăvița a intrat în epoca PSD-ismului reprezentat de interesele primarului PSD din Becicherecu Mic, Raimond Rusu și a finului său de la PNL, actualul șef al CJ Timiș, Alin Nica, fostul primar al comunei surori, Dudeștii Noi.

Astfel, recent, Cristian Rusu, fratele primarului PSD din Becicherecu Mic, Raimond Rusu, a fost pus șef la organizația locală a PNL Dumbrăvița.

Numirea, așteptată de mai multă vreme, a fost confirmată de mai multe surse al Buletin de Timișoara și arată cârdășia transpartinică din zona imobiliară din jurul Timișoarei.

Recent au avut loc două ședințe ale PNL Dumbrăvița, una la Prime Restaurant, unde membri PNL au fost tratați ca slugile, li s-a plătit masa și șeful a plecat, iar alta chiar acum câteva zile desfășurată chiar la sediul Casa Rusu din comună“, au declarat surse al Buletin de Timișoara, care au mai precizat că fratele primarului PSD circulă prin comună la volanul lui Bentley galben care ar avea numărul de înmatriculare chiar RUS.

Cristian Rusu, este fondator şi CEO al firmei de mobilă Casa Rusu, aflăm dintr-un articol din ZF din 2020, dar familia Rusu s-a extins în afaceri imobiliare.

Numirea lui Cristian Rusu la șefia PNL Dumbrăvița, a fost făcută spun sursele noastre de către binomul nașul Raimond Rusu & finul Alin Nica, cu intenția a-l propulsa pe fratele PSD-istului ca și candidat în 2024 la funcția de primar al comunei Dumbrăvița.

Interesant este că în ianuarie 2022, Cristian Rusu a realizat un PUZ – “Dezvoltare zonă cu funcțiuni mixte: învățământ, spații verzi, servicii și locuire colectivă“, beneficiar fiind un “Parteneriat public privat Comuna Dumbrăvița Rusu Cristian Alin“, în zona strada Mureș și strada Gardony Geza.

Astăzi, 1 octombrie 2021, consilierul local USR din Dumbrăvița, Vasile Bledea, a realizat o postare pe Facebook în care aduce acuzații grave și la care a adăugat o serie de conversații.

Teme-te de greci chiar și când îți aduc daruri !Din toate discuțiile, pe subiectul finanțării echipei de fotbal, mi-a atras atenția afirmația unui consilier local PNL, care apoi a fost întărită de un alt consilier local , de data aceasta de la PSD, cum o persoana privată a dat bani din propriul buzunar, în numele ei și ai consilierilor PNL, PSD, UDMR și Pro Romania, jucătorilor echipei de fotbal, așa, ca un gest de mărinimie, o decizie de moment, sub emoția performanței câștigării unui meci. Nu este nimic suspicios în faptul că aceeași persoană are mari, foarte mari interese imobiliare în Dumbrăvița, că aceeași consilieri locali au forțat mutilarea PUG-ului, prin diminuarea drastică a spațiilor verzi, prin creșterea densității locuințelor colective, prin reducerea locurilor de parcare.Nu este nimic suspicios că aceeași persoană a devenit membru PNL (mă întreb nu e chiar președinte de filială) și că are planuri de a candida la Primăria Dumbrăviței, cu susținerea alianței PNL-PSD.Dragilor, nu mai dați credit celor care , chipurile, din mărinimia lor, azi vă întind o pungă cu făină, orez și zahăr, iar mâine vă cer votul, a scris Vasile Bledea.

Reamintim, pe de altă parte, că fabrica de mobilă a firmei Casa Rusu se află chiar pe teritoriul comunei Dudeștii Noi, încă de pe vremea în care Alin Nica era tânăr primar al comunei Dudeștii Noi.

Șeful PNL Timiș, Alin Nica, declarație șoc: “cu Nicolae Robu la Primăria Timișoara și cu Alin Nica la Consiliul Județean ar fi o combinație mult mai productivă decât cea actuală“ – “Dominic Fritz nu are toate calitățile care să-l recomande pentru funcția de primar“

Șeful CJ și PNL Timiș, Alin Nica, anchetat de procurorii Parchetului Curții de Apel Timișoara, la sesizarea Agenției Naționale de Integritate, pentru conflict de interese, fals în desărații și folosirea…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole