Un locuitor din Moșnița Nouă luptă de câteva luni cu autoritățile pentru gunoaiele de lângă un parc pentru copii

Acesta a făcut publică o situație pe care a sesizat-o din luna mai și care nu este rezolvată nici acum.

“Revin cu o sesizare publica în urma răspunsului primit de la Garda de Mediu Moșnița. În mai am depus o cerere pentru debarasarea gunoaielor de mai jos. Răspunsul a fost favorabil pentru debarasarea a 30mc de gunoaie toxice și periculoase pentru sănătatea publica!!! Menționez ca aceste gunoaie sunt pe teren public deci responsabilitatea cade în sarcina primăriei pentru care sancțiunile sunt între 20-40.000 lei. După ce am discutat cu șeful Gărzi de Mediu ni s-a indicat ca se vor ridica cât mai curând fiind acest subiect ridicat deja în ședința. (ce ședința nu știm) Suntem în iulie și gunoaiele încă zac la loc de cinste, susține locuitorul din Moșnița Nouă.

Primăria Moșnița Nouă știe de problemă, dar nu o rezolvă

“Am revenit la Primărie și răspunsul primit după ce le-am zis ca dacă nu se vor lua măsuri vom merge mai departe a fost: De ce nu ați făcut asta de la început? Frumos răspuns nu? Noi plătim servici publice, taxe peste taxe, salarii peste salarii sa primim răspunsuri în nas de la niște oameni ca nu au nici un simt al gestiuni publice sau al responsabilități publice. RUSINE!!! De menționat ca gunoaiele pe care le vedeti mai jos sunt la mai puțin de 50 de metri de un parc de copiii. O sa mergem mai departe domnule funcționar și când Primăria va fi sancționată sper sa va taie din leafa, este mesajul către autorități.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole