Un fost consilier al lui Sorin Grindeanu și Călin Dobra a trecut la PNL Timiș – este angajat al Consiliului Județean condus de PNL și a fost declarat în conflict de interese

Fostul primar al comunei Sânmihaiu Român, Viorel Bara, a trecut la PNL Timiș.

Acesta a fost primar al comunei periurbane din partea PDL Timiș, iar mai apoi din partea PSD Timiș.

Viorel Bara a fost consilier personal la CJ Timiș atât al președintelui Sorin Grindeanu, cât și al președintelui Călin Dobra, ulterior fiind angajat în aparatul executiv al administrației județene.

Culmea ironiei este că după alegerile locale din toamna anului 2020 Viorel Bara a fost pe lista celor care urmau să fie concediați de administrația penelistă condusă de Alin Nica. Scăpat de concediere cu “o intervenție divină“ Viorel Bara s-a gândit că ar fi bine totuși să se alăture celor care au preluat puterea în administrația județeană.

Pe 14 decembrie, fostul primar a participat la o ședință de partid a PNL la Sânmihaiu Român, unde a participat atât administratorul PNL Timiș, Alin din Dudești, cât și eternul rival de pe plan local al lui Viorel Bara, șeful organizației PNL Sânmihaiu Român, Nicolae Trifan.  

Potrivit unor surse politice, înregimentarea lui Viorel Bara are de-a face cu PDL-izarea PNL, deoarece Nicolae Trifan este PNL-ist, iar Viorel Bara este PDL-ist și cel mai probabil va fi susținut ca și candidat al PNL la funcția de primar al comunei în 2024.

Viorel Bara a încheiat treburile cu funcția de primar al comunei Sânmihaiu Român când Agenția Națională de Integritate l-a declarat în conflict de interese.

BARA VIOREL a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese în materie administrativă, întrucât, în perioada exercitării mandatului de Primar al Comunei Sînmihaiu Român, Jud. Timiș, a semnat bibliografia de concurs, contractul individual de muncă, fișa postului, precum și dispoziția de numire a soției sale în funcția de arhivar în cadrul Primăriei Comunei Sînmihaiu Român pentru perioada 08 decembrie 2008 – 28 februarie 2013. Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare. Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese […] constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]. Persoana […] față de care s-a constatat existenţa conflictului de interese […] este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică  […]  pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului“, se arăta într-un comunicat de presă al ANI din 2013.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole