Consilierul local al USR Timișoara, Răzvan Negrișanu, este nemulțumit de starea drumului dintre Dumbrăvița și Giarmata, investiție gestionată de Consiliu Județean, unde vicepreședinte responsabil cu drumurile este vicepreședintele USR, Cristian Moș.
“M-am întors duminică seară cu fiul meu dintr-o scurtă drumeție în munți, coborând de pe autostrada A1 la nodul de la Giarmata pe drumul județean DJ691. Segmentul Autostrada – Centură, care trece prin Giarmata deservește toată zona industrial dintre Giarmata și Dumbrăvița și e vital și pentru Timișoara deoarece 50% din traficul aferent autostrăzii se descarcă în drumul respectiv. Din punctul meu de vedere, modernizarea acestei legături e a doua cea mai importantă lucrare de infrastructură rutieră, după centură. Și stagnează. Șantierul de lărgire al segmentului e încremenit de ani de zile, nu există nici un utilaj, lucrările sunt efectiv abandonate. Mi s-a părut și cea mai nesigură porțiune din drumul parcurs: carosabilul era deplorabil, îngustat datorită lucrărilor începute, fără spațiu de siguranță în lateral, cu șanțuri și în stânga, și în dreapta“, a scris pe pagina sa Facebook, consilier local USR Timișoara.
Șantierele de la Timișoara avansează și stagnează cel din Giarmata
“Am intrat în Timișoara mergând spre Ronaț și am dat din nou de șantiere, Bulevardul Cetății, Calea Bogdăneștilor, și de abia atunci mi-am dat seama că, trecând pe lângă cele două șantiere în fiecare zi (m-am obișnuit cu ele dar mă și enervează că produc deranj în trafic) nu am mai remarcat, până ieri, cât de mult progresează. Pe cele două șantiere lucrările avansează într-un ritm rapid, care uneori mă uimește și pe mine deși sunt în domeniu. Poate că nu sunt perfecte, uneori mă gândesc că aș face una sau alta într-un alt mod, dar sunt vii și efectiv poți vedea în câteva zile cum se schimbă peisajul și cum merg mai departe. Care este totuși explicația pentru ritmul în care avansează șantierele de la Timișoara și stagnează cel din Giarmata? Să fie interesul pentru infrastructură de calitate într-un caz sau lipsa de interes în celălalt caz, acoperită de faptul că nimeni nu se uită, cu aceeași exigență spre șeful CJ așa cum se uită spre Primăria Timișoara?“, a mai precizat Răzvan Negrișanu.