Trofeul Festivalului – Concurs „Gelu Stan”, ediția a VIII-a – 2026, ajunge în Țara Binșului, din județul Bihor. Marea câștigătoare este Bianca Diana Popa, o tânără solistă de 23 de ani, care a impresionat juriul și publicul printr-o prestație vocală de excepție, o prezență scenică emoționantă și un repertoriu inspirat.
Evenimentul s-a desfășurat la Lugoj, într-o atmosferă incandescentă, reunind pe scena Teatrul Municipal „Traian Grozăvescu” finaliști din mai multe zone etnofolclorice ale țării, dar și interpreți consacrați ai folclorului bănățean. Festivalul a fost organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș și finanțat de Consiliul Județean Timiș.
Omagiu adus maestrului Gelu Stan
Ediția din acest an a fost dedicată memoriei dirijorului, profesorului și muzicologului Gelu Stan, personalitate marcantă a culturii tradiționale bănățene. Născut la Lugoj, Gelu Stan a absolvit Institutul Pedagogic din Timișoara (1965) și Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București (1972). Timp de două decenii a fost dirijor al Ansamblului Profesionist Banatul, obținând de cinci ori premiul I la nivel național.
16 finaliști și un juriu de elită
Șaisprezece tineri interpreți, selectați în urma preselecției, au urcat pe scena finalei, demonstrând pasiune și autenticitate. Juriul a fost format din specialiști și artiști consacrați ai folclorului românesc: Elise Stan, Liliana Laichici, Andreea Voica, Ciprian Roman, Daniela Băcilă
Lista câștigătorilor – Ediția a VIII-a, 2026
- Trofeul Festivalului: Bianca Diana Popa (Țara Binșului – Bihor)
- Premiul I: Bianca Opăriuc (Banatul de Câmpie)
- Premiul II: Iulian Gabriel Liu (Olt)
- Premiul III: Daria Elena Cojocaru (Gorj)
- Premiul Special I: Andrei Chelba (Prahova)
- Premiul Special II: Maria Șaptebani (Mehedinți)
- Premiul Special III: Vlad Robert Daniel (Buzău)
- Premiul Special Radio Timișoara: Adelina Burcă (Apuseni)
- Premiul „Tinereții”: Iasmina Moacă (Timiș)
Premiile acordate au însumat peste 12.000 de lei.
Spectacol de gală cu artiști consacrați
Acompaniamentul a fost asigurat de Ansamblul Profesionist Banatul, sub bagheta dirijorului Sebastian Roșca. Evenimentul a fost prezentat de Felicia Stoian, iar coregrafia a purtat semnătura maeștrilor Floarea Munteanu și Grigore Munteanu.
Momente speciale au fost oferite de interpreții Dumitru Teleagă, Stana Stepanescu, Andreea Chisăliță și Simina Popescu, dar și de un recital la nai susținut de Mădălin Luca.
Festivalul – Concurs „Gelu Stan” confirmă, an de an, rolul său esențial în promovarea folclorului autentic și în descoperirea noilor voci ale cântecului popular românesc.
