Polițiștii locali sunt în continuare la vânătoare de tineri care fac drifturi la Stadionul Dan Păltinișanu. Astfel că, în ultima perioadă, au prins trei tineri, cu vârste între 22 și 25 de ani, care își turau motoarele mașinilor și făceau drifturi, pe timp de noapte, în zona Stadionului Dan Păltinișanu. Aceștia au fost amendați cu câte 800 de lei fiecare.
„Încălzirea vremii de afară aduce și astfel de situații, în special în parcarea Stadionului Dan Păltinițșanu, unde au fost depistate cele mai multe cazuri, dar și în alte zone precum Michelangelo, Arieș, Revoluției, Iulius Town, Albinelor. De la începutul anului 23 de tineri au fost sancționați cu amenzi în valoare de 25.400 lei pentru că au efectuat derapaje și frânări bruște, întoarceri pe loc, în scop de divertisment sau au turat motoarele autohiculelor tulburând liniștea locuitorilor”, transmite Poliția Locală Timișoara.
Poliția Locală Timișoara atrage atenția din nou celor care au astfel de pasiuni să evite să se desfășoare în cartierele orașului, în caz contrar riscând sancțiuni drastice.