Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident petrecut pe o șosea din Caraș-Severin

Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident care a avut loc joi după-amiază pe drumul judeţean dintre localităţile Reşiţa şi Lupac, în eveniment fiind implicate două autoturisme, a informat ISU Caraş-Severin.

Unul dintre autoturisme s-a răsturnat în afara drumului, iar două persoane au rămas încarcerate.

Patru dintre ocupanţii celor două maşini au avut nevoie de îngrijiri medicale, trei dintre victime fiind transportate la spital.

La faţa locului au intervenit trei ambulanţe şi două autospeciale cu modul de descarcerare de la Detaşamentul de pompieri din Reşiţa.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole