Trasee turistice. Peștera Vântului – cea mai lungă din țară – 52 de km – va fi amenajată. Peștera Unguru Mare va beneficia de extinderea traseului de vizitare

Consiliul Județean Bihor pregătește o serie de proiecte pentru dezvoltarea turistică a județului.

TIMIȘOARA – 15 august

Printre obiectivele avute în vedere se numără refacerea debitului Lacului Ochiul Mare din Băile 1 Mai, locul unde până în urmă cu câțiva ani creștea nufărul termal, în Munții Pădurea Craiului va fi amenajată o parcare și două campinguri la Vadu Crişului, amenajarea Peșterii Vântului ca vizitabilă şi extinderea traseului de vizitare din peştera Unguru Mare; un camping în Bratca, amenajarea Peșterii cu apă din Remeţi, şi să punerea în valoare a Peșterii falsificatorilor şi Peșterii Toplița.

La Peştera falsificatorilor există şi azi o instalaţie artizanală folosită de cei care falsificau elementele de identitate din metal şi de producţie ale unor utilaje, iar recent, în Peştera Topliţa, aflată la o sută de metri distanţă, s-au descoperit podoabe din aur vechi de 6 -7.000 de ani.

Un alt obiectiv este Peșterea Câmpenească, spectaculoasă prin căderea de apă de la intrare, de 42 de metri, care se formează când plouă, dar neamenajată.

Autoritățile caută soluții și pentru accesul spre obiectivele turistice și au în vedere modernizarea drumului dintre localitatea Câmp-Moţi, ce aparţine de Vaşcău, până la Dezna, în judeţul Arad, pentru a face o legătură mai rapidă pe relaţia Arad-Timiş.

Pentru iubitorii de pedalat se pune la cale un proiect în zona Vaşcău pentru înfiinţarea unei piste cicloturistice.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole