VIDEO. Vest: tânăr de 21 de ani prins la Nădlac cu peste 7 kilograme de canabis aduse din Spania – a fost reținut – DIICOT Arad a cerut arestarea preventivă

Un tânăr de 21 de ani a fost prins la intrarea în România, prin Nădlac, cu peste 7 kilograme de canabis pe care le-ar fi adus din Spania pentru comercializare. Acesta a fost reținut de procurorii DIICOT Arad, care au cerut arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

VIDEO  AICI.

Potrivit anchetatorilor, bărbatul era pasager într-un autocar care circula pe ruta Spania–România. El a fost prins în flagrant în seara de 12 octombrie 2026, în timp ce ar fi deținut și transportat drogurile de risc.

Cercetările sunt efectuate de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad și de polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Arad.

La 13 octombrie, procurorii au dispus reținerea tânărului și au sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Arad cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

Tânărul beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege.

Recomandările noastre