Timișorenii invitați la o plimbare cu vaporul pe Bega până în Serbia la Srpski Itebej.
Organizatorii, cei de la Ecluze pe Bega, anunță că plecarea se face din vechiul port Otelec duminică, 28 iulie.
“𝐃𝐮𝐦𝐢𝐧𝐢𝐜𝐚̆, 𝐩𝐞 𝟐𝟖 𝐢𝐮𝐥𝐢𝐞, 𝐚𝐝𝐮𝐜𝐞𝐦 𝐢̂𝐧𝐜𝐚̆ 𝐮𝐧 𝐚𝐫𝐠𝐮𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐫𝐞𝐥𝐮𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐭𝐫𝐚𝐧𝐬𝐩𝐨𝐫𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐧𝐚𝐯𝐚𝐥 𝐫𝐞𝐠𝐮𝐥𝐚𝐭 𝐢̂𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐬̗𝐢 𝐒𝐞𝐫𝐛𝐢𝐚, 𝐚𝐭𝐮𝐧𝐜𝐢 𝐜𝐚̂𝐧𝐝 𝐝𝐞𝐬𝐜𝐡𝐢𝐝𝐞𝐦 𝐝𝐢𝐧 𝐧𝐨𝐮 𝐞𝐜𝐥𝐮𝐳𝐞𝐥𝐞 𝐬̗𝐢 𝐠𝐫𝐚𝐧𝐢𝐭̗𝐞𝐥𝐞 𝐬̗𝐢 𝐧𝐚𝐯𝐢𝐠𝐚̆𝐦 𝐦𝐚𝐢 𝐝𝐞𝐩𝐚𝐫𝐭𝐞. Vom porni din vechiul port Otelec, ultima localitate pe cursul românesc al Begheiului și navigăm până în Serbia, la Srpski Itebej și retur. Demonstrăm din nou cât de ușor pot fi unite două comunități de un fir de apă, chiar dacă ele sunt despărțite de granițe administrative. Te poți alătura nouă și poți face călătoria la bordul legendarei ambarcațiuni Pelican, din Timișoara. Ce trebuie să faci este să ajungi la vechiul port din Otelec duminică, cel târziu până la ora 8.45 și să îți completezi datele personale în formularul de mai jos, în vederea efectuării formalităților vamale“, anunță organizatorii.
Proiectul face parte din Programul cultural național ”Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Legacy Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte Timișoara cu sume alocate de la bugetul de stat, prin buget de la Ministerul Culturii.
Deschiderea frontierei de stat pe apă este susținută de către Consiliul Județean Timiș și Poliția de Frontieră Timișoara.