Timișorenii îi pot aduce un ultim omagiu lui Tiberiu Ceia la Centrul de Cultură și Artă – marele artist va fi înmormântat sâmbătă, 1 aprilie, în Cimitirul Eroilor din Calea Lipovei

Toți cei care l-au admirat, i-au ascultat cântecele, iar apoi le-au păstrat în căldura sufletului, ca să le cânte iar și iar, toți cei ce l-au îndrăgit pe TIBERIU CEIA îi pot aduce un ultim omagiu vineri, 31 martie 2023, până la ora 19:00, la Ansamblul Profesionist Banatul din cadrul Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș (Timișoara, str. E. Ungureanu nr.1).

La catafalcul marelui artist bănățean va fi deschisă și o Carte de condoleanțe în care cei prezenți își vor putea nota gândurile, sentimentele și amintirile despre maestrul TIBERIU CEIA.

La ora 20:00, sicriul va fi depus la Capela din Cimitirul Eroilor.

Sâmbătă, 1 aprilie 2023, la ora 12:00, pe platoul din Cimitirul Eroilor, Calea Sever Bocu, va avea loc slujba de înmormântare.

Vă așteptăm să –i fim alături lui TIBERIU CEIA în pragul Tăcerii veșnice, cu mulțumiri și respect pentru bucuria și bogăția dăruite nouă, publicului, de-a lungul timpului. Mulțumim, TIBERIU CEIA!”, spune Liliana Laichici, manager al Centrului de Cultură al Județului Timiș.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole