Timișoara: Zilele Canalului Navigabil Bega – plimbări cu vaporetto pentru copii și ample acțiuni de ecologizare a malurilor

Regia „Autonomă Administrația Canalului Navigabil Bega” Timiș (ACNB) organizează în perioada 18-19 octombrie 2024 prima ediție a evenimentului „Zilele Canalului Navigabil Bega,” dedicat promovării ecologizării și conservării biodiversității pe canalul navigabil Bega.

Evenimentul va debuta vineri, 18 octombrie, la ora 12:00, în stația de vaporetto Sfânta Maria, cu o activitate educativă dedicată copiilor de la Palatul Copiilor Timișoara (elevi la Școala Gimnazială nr. 19 Avram Iancu și Colegiul Național Bănățean).

Aceștia vor participa la o plimbare pe Bega cu două ambarcațiuni puse la dispoziție de Societatea de Transport Public Timișoara (STPT). Pe parcursul plimbării, copiii vor beneficia de sesiuni educative susținute de specialiști implicați în proiect, care le vor prezenta aspecte legate de ecologizare, biodiversitate și rolul canalului Bega în istoria transportului de persoane și mărfuri”, au transmis organizatorii.

La finalul plimbării, toți copiii participanți vor primi diplome pentru contribuția lor la proiectul de ecologizare, în semn de apreciere pentru eforturile lor.

Ziua de sâmbătă, 19 octombrie, va fi dedicată unei ample acțiuni de ecologizare a malurilor canalului Bega, începând de la ora 10:00.

Administrația Bazinală de Apă Banat (ABAB) va interveni cu echipamente specializate pentru defrișarea vegetației în zona Uzinei de Apă, iar voluntari din cadrul instituțiilor partenere și un grup de persoane din Penitenciarul Timișoara vor participa la colectarea deșeurilor de pe malurile canalului, de la Uzina de Apă până în Piața Badea Cârțan”, mai arată sursa citată.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole