Timișoara: viceprimarul Ruben Lațcău acuză lipsa de reacție a CFR și anunță deschiderea liniei de microbuz 5B pentru locuitorii din Ronaț și Blașcovici – “acționăm acum, timișorenii nu pot aștepta Bucureștiul“

Viceprimarul USR al Timișoarei, Ruben Lațcău, acuză lipsa de reacție din partea CFR și vine cu o soluție de transport pentru locuitorii din Ronaț și Blașcovici.

Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat luni aprobarea unei noi linii de microbuz, 5B, care va face legătura între Ronaț, Pasajul Jiul și Gara de Nord. Decizia vine în contextul în care CFR Infrastructură continuă modernizarea liniilor ferate, dar fără să ofere, deocamdată, o alternativă pietonală după anunțata demolare a pasarelei care leagă cartierul Blașcovici de gară.

Am solicitat oficial CFR Infrastructură să sisteze demolarea pasarelei până când oferă o soluție pentru pietoni. Nu am primit niciun răspuns clar din partea conducerii centrale de la București”, a declarat Lațcău.

În lipsa unui plan concret de la compania feroviară, administrația locală a decis să acționeze pe cont propriu, aprobând urgent o linie de microbuze care va acoperi traseul afectat de lucrările CFR.

Timpul trece, iar timișorenii au nevoie de soluții reale. Ne-am mobilizat, am aprobat noua linie și suntem pregătiți să o introducem rapid pe traseu”, a mai precizat viceprimarul.

Conform informațiilor transmise de municipalitate, linia 5B urmează să fie pusă în funcțiune în cel mai scurt timp, urmând să deservească navetiști, elevi și călători care foloseau pasarela pietonală pentru a ajunge la Gara de Nord.

Recomandările noastre