Luni, 11 noiembrie 2024, se împlinesc 104 ani de la înființarea Universității Politehnica Timișoara.
„Dacă în 2020 am aniversat 100 de ani de la înființarea Politehnicii, acum, în 2024, închidem ciclul sărbătorilor „centenare” cu aniversarea a 100 de ani de la absolvirea primei generații de ingineri formați aici. Un bun prilej de a reflecta asupra a ceea ce a însemnat Politehnica pentru oraș, pentru regiune, pentru țară și chiar mai mult, dacă luăm în calcul numărul celor plecați peste hotare. Având în spate această moștenire, cu peste 140.000 de absolvenți care s-au afirmat nu numai în inginerie, ci în aproape toate domeniile, am intrat în al doilea secol al existenței noastre cu o nouă viziune și o nouă abordare asupra a ceea ce înseamnă în prezent Politehnica. Am demarat o serie de proiecte și de schimbări necesare, iar cuvântul cheie din ultima perioadă a fost „implicare”. Ne-am redefinit prioritățile pe cele două direcții principale ale activității noastre, educația și cercetarea, dar ne-am sporit implicarea și în alte domenii, în cultură, în sport, în viața socială a comunității„, se arată într-un comunicat de presă.
Ultimul an a fost unui plin pentru UPT.
„Am demarat o serie de programe noi de licență și de masterat, în pas cu vremurile actuale, în planul cercetării am pus un accent mai mare pe zona aplicativă, pe transferul tehnologic, în cel al internaționalizării suntem parte a alianței E³UDRES², ce pune bazele universității europene a viitorului, suntem parte a unor proiecte naționale de anvergură, cum sunt cel de digitalizare, de creare a unui ecosistem în domeniul semiconductorilor, a rețelei naționale de comunicații cuantice etc. Evenimentele organizate de noi, cum sunt Tech Talks, Poli Kids Fest, Zilele Studenților Timișoarei, Festivitatea de Absolvire, Poli Bike Challenge, iar din acest an, iată, și Timișoara City Marathon, vin să confirme rolul pe care ni l-am asumat în societate. Am dezvoltat colaborarea cu învățământul preuniversitar, Caravana UPT e prezentă în liceele din jumătatea de Vest a țării, „Politehnica, un pas spre viitorul tău!” adună, de la an la an, tot mai mulți liceeni, sprijinim proiectele de dezvoltare a învățământului dual, atât la nivel preuniversitar, cât și superior, ne-am deschis laboratoarele către licee, vizitele elevilor la Bibliotecă sau la Experimentarium sunt tot mai dese, astfel încât poate nu e o întâmplare că în această vară am avut cea mai bună admitere din ultimii ani. Chiar dacă schimbările sunt încă la început, putem fi mândri de ce am realizat până acum și putem privi cu speranță către provocările viitorului„, mai arată sursa citată.
La mulți ani Universitatea Politehnica Timișoara!
Vivat, crescat, floreat!