Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a obținut în administrare un teren strategic, cu destinația de spațiu de învățământ, situat în localitatea periurbană Dumbrăvița, în vederea dezvoltării infrastructurii educaționale din zona metropolitană Timișoara.
Potrivit Hotărârii de Guvern nr. 1.156 din 23 decembrie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, UVT a primit în administrare un imobil cu o suprafață de 23.947 metri pătrați. Terenul a fost transferat în domeniul public al statului prin Hotărârea Consiliului Local Dumbrăvița nr. 102 din 8 august 2025, în cadrul unui parteneriat instituțional între Universitatea de Vest din Timișoara și Unitățile Administrativ-Teritoriale din Dumbrăvița.
Proiectul inițiat de UVT vizează dezvoltarea infrastructurii educaționale într-o zonă periurbană aflată în plină expansiune demografică, cu un număr tot mai mare de copii și tineri. Demersul se înscrie într-o strategie mai amplă de extindere a rețelei educaționale universitare în aria metropolitană a Timișoarei, după modelul proiectului similar derulat la Ghiroda, unde Guvernul României a decis realizarea unui hub de cercetare și educație care va găzdui structuri ale UVT și ale Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara.
„Această Hotărâre de Guvern reprezintă un rezultat concret al colaborării instituționale dintre Universitatea de Vest din Timișoara și administrația publică locală din Dumbrăvița. Este un pas strategic pentru dezvoltarea infrastructurii educaționale și pentru extinderea misiunii UVT în zona metropolitană Timișoara, în beneficiul comunității și al sistemului educațional regional”, a declarat prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara.
Preluarea terenului consolidează patrimoniul universității și creează premisele dezvoltării unui proiect educațional inovator, inclusiv în zona învățământului preuniversitar, coordonat academic de UVT. Inițiativa vizează promovarea competențelor-cheie ale secolului XXI, educația STEM, utilizarea metodelor pedagogice moderne și a practicilor educaționale bazate pe dovezi.
Proiectul de la Dumbrăvița are în vedere construirea unui nou liceu, prin accesarea unor linii de finanțare nerambursabile, precum și realizarea unei infrastructuri sportive multifuncționale asociate unității de învățământ. Aprobarea Hotărârii de Guvern permite, totodată, accesarea de fonduri naționale și europene, inclusiv prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Noua infrastructură va oferi oportunități de practică pedagogică, cercetare aplicată și inovare educațională pentru cadrele didactice și studenții UVT, contribuind la creșterea calității procesului educațional.
Prin acest demers, Universitatea de Vest din Timișoara își consolidează rolul de actor strategic în dezvoltarea educațională, socială și economică a regiunii de vest a României, prin parteneriate instituționale și investiții în educație modernă.
