Timișoara: Universitatea de Vest lansează un program  de pregătire a liceenilor pentru examenul de Bacalaureat

Universitatea de Vest Timişoara (UVT) a anunţat lansarea programului „UVT pentru elevi”, de pregătire a liceenilor pentru examenul de Bacalaureat, dar şi concursuri dedicate acestora, webinare de dezvoltare personală şi consiliere individuală în carieră.

La programul integrat al Universităţii de Vest din Timişoara au acces elevii din întreaga ţară, arată un comunicat al UVT.
Lansarea programului va avea loc luni, la eveniment urmând să fie prezenţi rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea, prorectorul Mădălin Bunoiu, responsabil cu strategia academică şi relaţia cu studenţii, directorul Departamentului pentru Relaţia cu Mediul Preuniversitar din UVT, Marin Popescu şi directorul Departamentului Managementul Calităţii din UVT, Vlad Cherecheş.

Ca invitaţi, vor participa la eveniment şi Aura Danielescu, şefa Inspectoratului Şcolar Timiş, alături de preşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor Timiş, Alexandru Pau, şi preşedintele Asociaţiei Judeţene a Elevilor, Luca Munteanu.

La rândul său, Universitatea Politehnica oferă gratuit cursuri de pregătire la matematică, așa cum puteți citi AICI.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole