Timișoara: Universitatea de Vest din Timișoara lansează programul de pregătire gratuită a elevilor pentru Bac și consiliere educațională

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) continuă și în anul 2026 programul „UVT pentru elevi”, dedicat sprijinirii elevilor din întreaga țară prin sesiuni gratuite de pregătire pentru examenul de bacalaureat, webinare de dezvoltare personală, concursuri academice și servicii de consiliere în carieră.

Programul de pregătire pentru bacalaureat va începe în 7 martie 2026 și se va desfășura până în 27 iunie 2026. Sesiunile vor avea loc online, săptămânal, în fiecare zi de sâmbătă, și vor acoperi toate disciplinele pentru care se susțin probe scrise. Participarea este gratuită, iar elevii vor avea acces și la o platformă educațională dedicată, cu materiale didactice, teste și lecții video, realizate de cadre didactice universitare ale UVT.

Reprezentanții universității precizează că acest program a devenit deja o tradiție, atrăgând anual un număr mare de participanți. În anul precedent, peste 2.200 de elevi au beneficiat de aceste sesiuni, majoritatea apreciind impactul pozitiv asupra rezultatelor obținute la examenul de bacalaureat și asupra parcursului lor academic ulterior.

Tot în cadrul inițiativei „UVT pentru elevi 2026”, Serviciul de Consiliere și Sprijin pentru Studenți al UVT va organiza o serie de webinare de dezvoltare personală, menite să îi ajute pe elevi în procesul de autocunoaștere și luare a deciziilor privind viitorul profesional. Primul webinar este programat pentru 11 martie 2026, urmând ca, timp de nouă săptămâni, să fie abordate teme legate de orientarea în carieră, ultimele două sesiuni fiind dedicate alegerii programului de studii potrivit.

Pentru elevii performanți, UVT va organiza în 2026 un total de 26 de concursuri, în 16 domenii de studii, unele dintre acestea oferind facilități speciale în procesul de admitere pentru participanții care obțin distincții. Participarea la concursuri este gratuită.

De asemenea, elevii pot beneficia de sesiuni individuale gratuite de consiliere în carieră și de acces la o platformă de testare psiho-vocațională, destinată orientării educaționale și profesionale.

Universitatea de Vest din Timișoara, în parteneriat cu Organizația Studenților din UVT, propune și în 2026 școala de vară West Summer University, adresată elevilor din clasele a X-a și a XI-a. Programul se va desfășura în perioada 23 iulie – 8 august 2026.

Pentru o comunicare mai directă cu mediul preuniversitar, UVT a lansat și un canal dedicat de informare, destinat elevilor și cadrelor didactice, prin care sunt transmise oportunitățile și evenimentele dedicate acestora.

Timișoara: bani pentru olimpiadele școlare naționale găzduite în oraș – Primăria alocă circa 200.000 de lei din bugetul local pentru olimpiadele de Religie, de Limbi Materne Slave, de Matematică pentru Liceele Maghiare din Europa și cea de Științele Pământului

Primăria Municipiului Timișoara va aloca aproape 200.000 de lei din bugetul local pentru organizarea etapelor naționale ale olimpiadelor școlare găzduite în oraș. Fondurile sunt destinate acoperirii cheltuielilor de cazare, masă,…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole