Un polițist local a fost lovit intenționat cu mașina de un șofer care a parcat neregulamentar. S-a întâmplat miercuri, în jurul orei 10:30, pe strada Palanca.
„Pentru a fi identificat, acesta a fost interpelat de o patrula de polițiști locali, dar nu a stat pe gânduri, a făcut manevre și derapaje la volan pentru a-i intimida pe agenți, după care s-a urcat la volanul autoturismului marca Audi și a demarat, lovindu-l direct pe polițistul local aflat în teren. Colegul nostru a fost transportat de urgență la Spitalul Municipal pentru investigații, fiind rănit la picioare. Individul a fugit, dar polițiștii locali din cadrul Compartimentului Intervenție Rapidă au trecut imediat la căutarea acestuia, fiind depistat într-un imobil de pe strada Herculane. Cel în cauză a fost identificat în persoana lui Ș.M., de 39 de ani, cu domiciliul în Timișoara. Acesta era însoțit în mașină de o femeie de 30 de ani„, transmite Poliția Locală Timișoara.
Bărbatul a fost predat polițiștilor de la Biroul Rutier din cadrul IPJ Timiș, pentru continuarea cercetărilor.