Timișoara: un nepalez care a suferit arsuri în explozia de la Crevedia adus la Spitalul Județean din Germania – repatrierea a fost efectuată cu o aeronavă militară

Unul dintre cetăţenii din Nepal care a fost rănit de suflul exploziei de la staţia GPL din Crevedia, în 26 august, a fost transferat înapoi în ţară, după ce a fost tratat în Germania, iar starea sa de sănătate s-a ameliorat.

Ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr, a aprobat executarea unei misiuni umanitare luni, 2 octombrie, din Baza 90 Transport Aerian din Otopeni, pentru repatrierea unui pacient diagnosticat cu arsuri de la Spitalul Universitar din Lubeck, Germania, la Spitalul Clinic de Urgenţă «Pius Brînzeu» – Clinica de Chirurgie Plastică din Timişoara, ca urmare a ameliorării stării de sănătate a acestuia.”, a transmis, luni, Ministerul Apărării.

Sursa citată a precizat că aeronava militară de tipul C-27 J Spartan, aparţinând Forţelor Aeriene Române, a decolat, luni dimineaţă, pe ruta Bucureşti-Lubeck-Timişoara şi retur.

Ministerul a precizat că misiunea s-a executat la solicitarea şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

Echipa medicală care a monitorizat pacientul pe timpul zborului a fost formată din specialişti ai Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti”, mai  transmite Ministerul Apărării Naţionale.

Potrivit medicilor de la Timişoara, este vorba despre un cetăţean din Nepal care a fost surprins de suflul exploziei de la staţia GPL din Crevedia în 26 august 2023.

Avionul cu pacientul a aterizat la Timişoara la ora 16.50.

Peste 50 de persoane, majoritatea pompieri, au fost rănite în urma exploziilor produse în 26 august la staţia GPL din Crevedia. Şase dintre victime au murit.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole