Timișoara: un bărbat de 64 de ani a furat un telefon mobil dintr-o clinică medicală – incidentul s-a produs pe strada 1 decembrie

La data de 13 martie a.c., polițiștii Secției 2 Timișoara sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara au reținut un bărbat bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

În fapt, la data de 12 martie a.c., în jurul orei 12:00, polițiștii au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că o persoană necunoscută i-ar fi sustras telefonul mobil din incinta unei clinici medicale situate pe strada 1 Decembrie din Timișoara. La scurt timp, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au reușit identificarea persoanei bănuite de comiterea faptei, respectiv un bărbat, în vârstă de 64 de ani. Bunul a fost recuperat și predat posesorului“, a transmis IPJ Timiș.

În urma probatoriului administrat în cauză, la data de 13.03.2024, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiș.

Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a acestuia.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole